MBAul si mai ales EMBAul sunt vazute de multi romani o panta rapida spre accederea spre pozitii de top management, cateodata un "must" spre acest tip de pozitii. Chiar asa sa fie? Perceptia candidatilor s-ar putea sa difere de cea a specialistilor in HR, mai ales in perioadele de criza.
De ce spun asta? Fiindca in Romania este greu sa atragi specialisti pe pozitii de management, fiind o specialitate relativ noua pe piata romaneasca. Managementul este un concept adus din vest care greu se "muleaza" pe specialistii nostri crescuti si educati in comunism, asta vorbind de cei care nu au avut contacte cu vestul (educatie sau experienta profesionala). Si sunt multi care pluseaza pe educatie pentru a suplini lipsa de experienta internationala, crezand ca astfel vor fi mai atractivi potentialilor angajatori. Pentru altii se transforma intr-un fel de goana spre diplome, am vazut persoane care erau Solution Arhitecti si aveau EMBA. La ce le foloseste daca nu profeseaza pe pozitii de management? Asta doar ei stiu.....Ceea ce cred ca ar trebui sa reprezinte MBA este un fel de incununare a unei cariere de succes, in momentul in care esti pe o pozitie de management si simti ca ceea ce se preda la un MBA te-ar ajuta sa faci fata cu mai mult succes pozitiei respective, atunci merita timpul si efortul de a absolvi un astfel de program. Nu ar trebui sa fie o rampa, ci mai mult o posibilitate de asimilare a unor cunostiinte teoretice spre a conferi candidatului o anumita stabilitate si incredere in fortele proprii (un MBA in management iti ofera cunostiintele necesare de a intelege rolul fiecarui departament implicat in decizii de management, de la financiar, la resurse umane, CEO, CFO, strategic, de marketing, etc).
Care este diferenta dintre MBA si EMBA? Este la nivel de mod de predare, fiindca materiile sunt aceleasi. Pentru MBA media de varsta e de sub 30 de ani, cu 2-3 ani de experienta manageriala si nu neaparat, din acest motiv stilul de predare este mai orientat spre beginning level. La EMBA, avem de a face cu manageri cu experienta de 5-6 ani si cu o medie de varsta de 35 de ani. Aici trebuie lucrat pe studii de caz mai complexe, cu accent mai mare pe globalizare si strategii, corespunzatori unor candidati cu pretentii.
Cat conteaza prestigiul scolii? Foarte mult. Si spun asta fiindca se investesc bani si timp, iar ca ROI sa fie maxim, trebuie tintit spre scoli de top, primele 50 as zice. Una este sa mergi la cursuri si sa dai de profesori plictisiti care predau materie invechita in care nici ei nu mai cred si alta este ca profesorii sa aibe si background de industrie, sa fie angrenati in diferite firme pe pozitii de consultanti si sa "provoace" cursantii in discutii interactive. Este o diferenta si prin prisma candidatilor care participa la astfel de programe, networkind fiind alta componenta esentiala a unui astfel de curs. Prin studiile de caz discutate, poti "fura" meserie de la colegii mai versati sau prin discutiile de dupa curs, poti lega prietenii care sa te ajute in anumite situatii. Multi absolventi chiar au declarat ca networkingul si modul de lucru in echipa cu unii dintre colegi au fost singurul castig al unui astfel de program.
La noi in tara din pacate nu sunt programe de top fiindca interesul managerilor este inca prea scazut. Iar industria nu este asa de dezvoltata sa dezvolte si sa mentina manageri de calibru. Mai avem nevoie de maturitate in business, poate in momentul cand externalizarea serviciilor companiilor se va produce la un grad mai mare, vor aparea si oportunitati de ROI mai mari, care sa justifice investii de acest gen.
Mai jos topul primelor programe din Bucuresti, costurile pornind de la 4.000 EUR si ajung pana la 35.000 EUR pe o perioada de 1.5-3 ani, limba de predare fiind engleza sau germana (pentru ultimul). Ca si cerinte de admitere, 2 scrisori de recomandare, iar pentru EMBA mai este necesara dovada experientei in pozitii de management si rezultatele GMAT:
1. EMBA WU Executive Academy
2 EMBA ASEBUSS
3 EMBA CEU Business School*
4 MBA INDE/CNAM Paris
5 EMBA Tiffin University
6 MBA Romano-Canadian
7 MBA Open University Business School/CODECS
8 MBA City University of Seattle
9 MBA Romano-German
Surse: Top MBA 2010, ZF
* CEU Business School a decis sa iasa de pe piata locala.

5975f8b2-7ce3-46b8-8e6e-b06b8b4a00f0|0|.0